Scrisoare deschisă: Proiect european realizat fără sprijinul direct al Ministerului Culturii

În atenția Ministerului Culturii

Fundația „Gabriela Tudor”, în calitate de lider al unui proiect de cooperare culturală europeană co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Cultura, se adresează public domnului Ministru Kelemen Hunor cu privire la situația fondului de co-finanțare pentru proiecte europene deja selectate la Bruxelles administrat de Ministerul Culturii, fond care nu a mai fost lansat în 2014. Aceasta afectează desfășurarea unor programe de colaborare internațională derulate de organizații care au un rol și un impact important asupra sectorului cultural din România, în diverse domenii artistice. Între acestea se numără programul „E-Motional: rethinking dance”, aflat în derulare între 2013-2015, organizat de Fundația „Gabriela Tudor”, organizaţie pionier în domeniul dansului contemporan, înfiinţată în 1997.

În contextul susținerii oferite recent de către Minister unor festivaluri prin alocarea unor fonduri importante de la fondul de rezervă al Guvernului, solicităm public acordarea de urgență a unui sprijin financiar direct pentru organizațiile lider de proiecte culturale europene derulate cu sprijinul Programului Cultura, precum și includerea unei linii de finanțare dedicate în bugetul Ministerului Culturii pentru perioada 2014-2020.

Organizațiile culturale din România sînt din ce în ce mai performante în atrangerea de fonduri europene, dar au nevoie de sprijin financiar din țară pentru a completa granturile cîștigate și a implementa cu succes proiectele. În cadrul apelului în care a fost selecționat proiectul „E-Motional: rethinking dance” (2013), 4 organizații românești sînt lider de proiect, iar alte 13 organizații participă în calitate de coorganizator, România avînd cel mai mare număr de proiecte de cooperare selectate în calitate de coordonator, comparativ cu anii anteriori, la Programul Cultura. Aceasta arată un trend crescător al interesului organizațiilor culturale din România de a participa la programe de cooperare europeană, ceea ce aduce în România fonduri suplimentare pentru artiști și pentru sectorul cultural. Menționăm că în perioada august 2011 – aprilie 2013 Ministerul Culturii a oferit în mod transparent sprijin financiar, printr-un program dedicat, organizațiilor care derulează proiecte culturale europene. În acest context, înghețarea co-finanțării în 2014 de către Ministerul Culturii pune în pericol organizarea proiectelor în curs și ridică întrebări asupra derulării celor care vor beneficia în viitor de Programul Europa Creativă, noua linie de finanțare a proiectelor culturale de cooperare europeană.

Ministerele Culturii și alte autorități publice din alte țări europene au oferit în ultimii ani co-finanțări în procente clare sau sume fixe, organizațiile putîndu-se baza pe acest sprijin atunci cînd își planifică proiectele. Astfel, din totalul cofinanțării care trebuie atrasă de organizații, în Ungaria s-a oferit un sprijin financiar de maximum 30.000 Euro pentru organizațiile lider de proiect și de 20.000 Euro pentru co-organizatori, în Serbia s-a acoperit integral suma necesară co-finanțării pentru lideri de proiect și în procent de 80% pentru co-organizatori, în Slovacia s-a oferit 95% din suma necesară, deopotrivă pentru organizații lider și co-organizatori, în timp ce în alte țări sumele oferite variază între 5.000 și 30.000 Euro, în funcție de tipul proiectului și de bugetele alocate în anul respectiv. Conform documentului programatic „Carta pentru Cultura Vie” realizat de Coaliția Sectorului Cultural Independent (www.culturavie.ro, pag. 42 și 43), considerăm esențială implicarea și dezvoltarea unei strategii prioritare a Ministerului Culturii în perioada 2014-2020 pentru susținerea financiară a proiectelor culturale europene, mai ales în contextul deschiderii noului program de finanțare al UE – Europa Creativă.

Proiectul „E-Motional: rethinking dance” are o anvergură foarte mare, cu peste 70 de evenimente și activități organizate în România sau cu participare românească în țările partenere – Letonia, Portugalia și Luxemburg. Aproximativ 150 profesionişti din dans contemporan şi alţi artişti din arte vizuale, teatru, muzică, multimedia participă la proiect şi aproximativ 100 organizaţii şi instituţii culturale din ţările participante intră în grupurile ţintă ale programului. Proiectul susține activități de cercetare, dezvoltare și prezentare de spectacole, oferind oportunități importante de creație, participare și expunere la nivel european pentru artiștii români.

Conform prevederilor contractuale cu UE, organizațiile beneficiare în prezent de co-finanțare europeană prin Programul Cultura trebuie să contribuie cu 50% din bugetul total al proiectului, ceea ce reprezintă o sumă importantă de atras din țara în care se desfășoară proiectul, în cazul nostru cu suma de 66.212 Euro. În contextul în care Centrul Național al Dansului București nu a mai deschis din 2013 programul propriu de finanțare, iar Programul Cantemir al Institutului Cultural Roman a fost închis din 2012, singura finanțare publică guvernamentală care poate fi accesată prin Administrația Fondului Cultural Național – în limita a 80.000 lei în 2014 – este insuficientă pentru derularea proiectelor europene în România.

Fundația „Gabriela Tudor” a depus cinci adrese oficiale, înregistrate la Ministerul Culturii, cu privire la această problemă. Acestea, precum și întîlniri și numeroase discuții telefonice cu funcționarii Ministerului în perioada octombrie 2013 – mai 2014 au rămas fără un răspuns oficial în termenul legal. Considerăm inexplicabilă lipsa de implicare a Ministerului Culturii în susținerea proiectelor europene în acest an, în contextul în care atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate asumată prin Programul de Guvernare, la care s-a făcut referire în repetate rînduri și în campania pentru alegerile parlamentare europene.

În lipsa unei reacții oficiale asumate de Minister, Fundația Gabriela Tudor lansează în cadrul proiectului
„E-Motional: rethinking dance” campania „Proiect european realizat fără sprijinul direct al Ministerului Culturii”, dorind să atragă atenția asupra dificultății în care sînt puse organizațiile culturale neguvernamentale prin lipsa co-finanțării directe de la Ministerul Culturii pentru proiectele europene. În cadrul acestui campanii, toate materialele promoționale (afișe, materiale video, etc.), precum și toate anunțurile de presă vor purta acest slogan pînă la soluționarea situației. De asemenea, Fundația va face cunoscută situația dificilă a operatorilor culturali din România în raportul final al proiectului, care va fi trimis la Bruxelles în 2015.

Campania pe care o lansăm azi dorește să atragă atenția asupra necesității acestui sprijin, iar argumentele prezentate sînt relevante la nivelul întregului sector cultural din România. Ne vedem cu tristețe în situația de a relua în fapt o inițiativă din 2001 a Fundației, care organiza proiectul „Movements on the EDGE” sub sloganul „proiect realizat fără sprijinul Ministerului Culturii”, trăgînd un semnal de alarmă privind lipsa de implicare de la acel moment a Ministerului în finanțarea proiectelor din domeniul dansului. Este regretabil că după 13 ani sectorul cultural neguvernamental din România se confruntă cu aceleași incertitudini, fiind în imposibilitatea de a-și planifica pe termen lung activitățile pe care le dezvoltă.

Invităm operatorii culturali direct implicați în derularea de proiecte culturale europene, precum și artiștii beneficiari să se alăture aceste campanii și să ia poziții publice față de situația fragilă a participării sectorului cultural din România la colaborări la nivel internațional.

Semnează,

Cosmin Manolescu, coregraf si manager cultural
Director executiv, Fundația „Gabriela Tudor”

Ștefania Ferchedău
Director de program E-Motional/ studio ZonaD

Contact: contact@e-motional.eu / 0722 322 366
http://www.e-motional.eu / https://zonadstudio.wordpress.com

One thought on “Scrisoare deschisă: Proiect european realizat fără sprijinul direct al Ministerului Culturii

  1. Pingback: E-Motional: ultimul apel / final push up call | ZonaD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s