Spectacol: Piesă cu responsabilitate limitată

prlvineri, 9 octombrie, 19:30, Centrul Național al Dansului București
Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti, 80-82

Pentru cei care nu au văzut, dar și pentru cei care vor să revadă, Piesă cu responsabilitate limitată revine pe scenă în 9 octombrie.

“Plonjând relaxat în oceanul formelor postmoderne de spectacol, Piesă cu responsabilitate limitată mixează elemente binecunoscute ale paradigmei: auto-citarea propriilor spectacole anterioare ale performerilor, autoironie și autoreferențialitate, spargerea limitelor dintre scenă și sală. Le rearanjează după o logică internă ne-negociată și neconfirmată, însă nu mai puțin valabilă. Publicul devine captivat de însăși această alunecare agilă pe suprafața reprezentației, fără asumarea unui rol clar – cum ar fi acela de performer angajat într-o demonstrație pentru ochii/mintea unui public.” – Cristina Modreanu

“Piesă cu responsabilitate limitată se constituie într-o explorare reciprocă a universurilor creative ale celor doi performeri (Cosmin Manolescu şi Mihaela Dancs) într-o cheie ludică, ironică şi autoironică, sub pretextul unei audiţii pentru un coregraf imaginar .. A te juca cu tine şi cu altul fără să ţinteşti un mesaj puternic pare un lux în performance-ul contemporan pe care Manolescu şi Dancs şi-l permit.” – Oana Stoica

După o idee de: Cosmin Manolescu, Mihaela Dancs, Ștefania Ferchedău
Direcție artistică și interpretare: Mihaela Dancs & Cosmin Manolescu
Producție: ZonaD/ Fundația Gabriela Tudor
Finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național
Cu sprijinul: Centrul Național al Dansului București
Durata: aprox. 50 min.

Interpreții audiționează pentru un coregraf absent, încercînd să dea tot ce au mai bun pentru a fi aleși să joace într-un spectacol ideal. O piesă în care doi artiști negociază permanent procesul de creație comun, identitățile și limitele lor fiind încercate și permutate de-a lungul spectacolului. Un experiment despre roluri și ce am vrea să fim în realitate.

Cosmin Manolescu este coregraf, manager cultural și director artistic al ZonaD – studio Paradis Serial. Spectacolele sale au fost prezentate cu succes în importante festivaluri și teatre de dans din Europa și SUA.

Mihaela Dancs, performer și coregraf independent, a colaborat, între alții, cu Rui Catalao, Mădălina Dan, Vava Ștefănescu și Doris Uhlich, iar piesele sale au fost prezentate în România, dar și la New York, Londra, Riga sau Veneția.

Biletele se pot achiziţiona on-line de pe http://www.kompostor.ro sau cu 30 de min. înainte de începerea spectacolului la Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti, 80-82. Preţ bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus (elevi/ studenţi/ pensionari)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s