Partying – Publicul e scena

15894609_1218792034835376_4842247903263563665_natelier/petrecere performativă cu Cosmin Manolescu
11 martie, de la 21:00 pînă răsare soarele, Sibiu

Vrei să(-ți) faci un cadou special de primavară?
Vrei să ieși din zona ta de confort și să cunoști oameni frumoși?
Vrei să ai parte de nişte momente de mindfullness și dans contemporan?

Atunci vino şi tu la Partying, un format experimental de atelier & experiență performativă propus de Cosmin Manolescu & Paradis Serial. Evenimentul va fi prezentat în premieră la Sibiu în data de 11 martie 2017. Pe parcusul petrecerii performative vom dansa cu ochii legați, vom experimenta călătoriile emoționale (o metodă de lucru personală bazata pe masaj, atingere și explorare senzorială/motrică) și vom testa un nou format al spectacolului [Fragil].

Evenimentul va pune un accent important pe componenta de dezvoltare și implicare a publicului în actul de creatie, care devine pe rînd participant, performer și creator, sursă de inspirație și partener de dialog artistic. În acest sens, participanții la petrecerea performativă sunt invitați să propună o temă personală pe care doresc să o exploreze împreună cu ceilalți participanți. Evenimentul este deschis unui număr maxim de 20 persoane, iar rezervările de locuri se pot face la adresa de email serial.paradise@artsf.ro. Vă rugăm să menționați în mesajul de înscriere cîteva informații biografice, dacă ați mai participat sau nu la ateliere sau spectacole de dans contemporan, precum și tema propusă pentru petrecerea performativă de la Sibiu.

Participarea la eveniment se va face pe baza unei donații sugerate din care vor fi acoperite costurile de producție ale evenimentului (băuturi, fructe, costume). Numărul de locuri este limitat la maxim 20 persoane, iar înscrierile se vor face în ordinea primirii mesajelor de rezervare. Asiguram cazarea pentru 2 participanti din alte orase interesati sa participe la eveniment.

Partying este un eveniment realizat în cadrul programului „Publicul e scena” organizat de Fundația Gabriela Tudor. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Mulțumiri speciale Marius Gruncă.

TESTIMONIALE
> „In calitate de prim atelier, nu stiam exact la ce sa ma astept si nici nu am facut cercetari, lasandu-l sa fie total o surpriza. Foarte placuta, care in cazul meu a fost mai ales despre depasirea unor bariere, despre renuntarea la control si la a anticipa mereu pasul urmator.” (Roxana)

> „Mi-a placut mult Truth or Dare, mi s-a parut tare ca am co-creat toti acolo ce se intampla. Si in final, lumea care s-a strans a fost faina si locatia s-a ridicat la inaltime.” (Alina)

> „Am descoperit multe lucruri despre echilibrul corpului, si de asemenea, cum pentru fiecare dintre noi, acesta e diferit, cum centrul de greutate se pozitioneaza altfel pentru fiecare dintre noi. Am privit cu calm lumina, am dansat cu mobila si i-am privit pe ceilalti participanti cum danseaza. Cel mai intens moment pentru mine a fost de dimineata, dansul inimii si apoi transformarea in dansul inimii alcuiva. Si de asemenea mi-a placut si jocul cu laternele de la sase dimineata, dansul din buric si masajul.” (LLx).

* * *

Cosmin Manolescu este coregraf, performer și director executiv al Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele și proiectele sale interactive realizate sub labelul Paradis Serial – au fost prezentate cu succes la București, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Beirut, Riga, etc., fiind premiate la diverse festivaluri din țară și în străinătate. Din 1998 a condus în mod regulat ateliere de dans pentru profesioniști ai dansului, actori, amatori, public larg sau copii în România și în străinătate. În cei peste 25 ani de activitate profesională a organizat sute de proiecte culturale (festivaluri, proiecte de cercetare artistică, spectacole, rezidențe, ateliere) și a avut un rol important in promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în Romania. În decembrie 2014 Centrul Național al Dansului i-a acordat lui Cosmin Manolescu premiul de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării dansului contemporan.

În perioada 2012-2014, Cosmin Manolescu a fost director artistic al spațiului ZonaD – studio Paradis Serial, iar între 2011-2015 al programului E-Motional. În 2013 a inițiat proiectul de colaborare artistică româno-japoneză Eastern Connection, în cadrul căruia este realizat și spectacolul „zmeul sau ce este dansul contemporan” pentru care a primit premiul Fundatiei Alexandrion pentru sectiunea dans (decembrie 2015).

Între spectacole sale recente se numără [Fragil] o coproducție E-Motional: rethinking dance, performată împreună cu Giselda Ranieri (IT) și Tanja Andreeva (NO) care a fost prezentată la Sibiu în octombrie 2016 și zmeul sau ce este dansul contemporan, realizat în 2015 la Kinosaki, Tokyo și București în cadrul proiectului Eastern Connection. În 2017 va realiza un nou proiect coregrafic #danswanderer ce va avea premiera în primăvara anului 2018.

https://vimeo.com/167589868
https://cosminmanolescu.wordpress.com/

Anunțuri

2 gânduri despre „Partying – Publicul e scena

  1. Pingback: SIBIU: INVITAȚIE LA DANS CONTEMPORAN. 20 ani de dans contemporan | Romania Pozitiva

  2. Pingback: Invitatie la dans contemporan – PARTYing | Comunicat de presa | Podul Minciunilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s