Arhive pe categorii: Evenimente speciale

Spectacol: Piesă cu responsabilitate limitată

prlvineri, 9 octombrie, 19:30, Centrul Național al Dansului București
Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti, 80-82

Pentru cei care nu au văzut, dar și pentru cei care vor să revadă, Piesă cu responsabilitate limitată revine pe scenă în 9 octombrie.

“Plonjând relaxat în oceanul formelor postmoderne de spectacol, Piesă cu responsabilitate limitată mixează elemente binecunoscute ale paradigmei: auto-citarea propriilor spectacole anterioare ale performerilor, autoironie și autoreferențialitate, spargerea limitelor dintre scenă și sală. Le rearanjează după o logică internă ne-negociată și neconfirmată, însă nu mai puțin valabilă. Publicul devine captivat de însăși această alunecare agilă pe suprafața reprezentației, fără asumarea unui rol clar – cum ar fi acela de performer angajat într-o demonstrație pentru ochii/mintea unui public.” – Cristina Modreanu

“Piesă cu responsabilitate limitată se constituie într-o explorare reciprocă a universurilor creative ale celor doi performeri (Cosmin Manolescu şi Mihaela Dancs) într-o cheie ludică, ironică şi autoironică, sub pretextul unei audiţii pentru un coregraf imaginar .. A te juca cu tine şi cu altul fără să ţinteşti un mesaj puternic pare un lux în performance-ul contemporan pe care Manolescu şi Dancs şi-l permit.” – Oana Stoica Continuă lectura

Publicitate

Spectacol în oraș: „Sing!” de Olga Zitluhina

IMG_5050-1024x768sîmbătă, 27 iunie 2015, 15:00
Palatul Voievodal „Curtea Veche”
(str. Franceză 21-23, București)

Trei artiști părăsesc scenele tradiționale pentru a crea un spectacol în spații publice în diverse orașe europene. Ei pornesc în explorarea spațiilor orașului, de la curți ascunse pînă la acoperișuri, pentru a scoate la iveală propriile povești emoționale și pentru a răspunde impulsurilor venite din mediul urban. Sing! este un spectacol semnat de coregrafa Olga Zitluhina (Letonia) în cadrul E-Motional: rethinking dance, creat împreună cu performerii Guntis Spridzāns (Letonia), Irinel Anghel (România) și Alberto Magno (Portugalia).

“Mi-am dat seama că toate spectacolele mele sînt despre artiștii cu care lucrez, unde se află ei și cum se simt aici și acum.

Fii cu oamenii cu care vrei să fii.
Vorbește despre lucrurile importante.
Fă ce crezi că trebuie.
Cântă! sau dansează.” – Olga Zitluhina Continuă lectura

Spectacolul [Fragil] de Cosmin Manolescu în turneu

foto Daniela Pălimariu

foto Daniela Pălimariu

Luxemburg, 3 iunie, 19:00 [TROIS C-L, Banannefabrik]
Cluj, 9 iunie, 20:00 [Fabrica de pensule]
București,12 iunie, 20:00 [partea 1, locație secretă]
București, 13 iunie, 19:30 [partea 2, CNDB]
Riga, 18-19 iunie [locație secretă & Betanovuss]

Joc performativ inspirat din viețile noastre, Tino Sehgal, Christian Boltanski, Lewis Carroll și mulți alții

După avanpremiera din 2014, coproducția [Fragil] de Cosmin Manolescu, cu Giselda Ranieri, Tanja Andreeva, Cosmin Manolescu, pleacă în turneu în cadrul E-Motional, urmînd a avea premiera în luna iunie la Luxemburg, Cluj, București și Riga.

[Fragil] este un spectacol - călătorie emoțională care te poartă cu el și rămîne cu tine pentru o vreme. Printr-o incursiune experiențială care alternează diverse planuri și distanțe între artiști și spectatori, piesa invită publicul să pătrundă într-un univers care dezvăluie fragilitatea și vulnerabilitatea vieții noastre cotidiene. [Fragil] este deopotrivă un spectacol de dans, un joc performativ, o instalație coregrafică, o petrecere sau pur și simplu o experiență care lucrează cu multiplicitatea identităților noastre. Continuă lectura

E-Motional prezintă: Familia Offline

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fundația Gabriela Tudor și Centrul de Teatru Educațional Replika prezintă în 21 mai, de la ora 19:00, spectacolul „Familia Offline”, care va avea loc în spațiul Replika (București, str. Lânăriei nr. 93-95). Spectacolul, în regia lui Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov, este prezentat în cadrul proiectului E-Motional. Intrarea este liberă și se face pe bază de rezervare la adresa centrulreplika@gmail.com.

„Familia Offline” reflectă realitatea copiilor rămaşi singuri acasă, având părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Realizarea spectacolului a presupus desfăşurarea unor ateliere de teatru educaţional în Şcoala Gimnazială nr 55 din cartierul Republica de-a lungul a 8 luni de zile. Premiera spectacolului a fost în iunie 2013, iar spectacolul are în distribuţie un număr de 9 copii cu vîrstele cuprinse între 9 şi 15 ani, alături de doi actori profesionişti. În toamna lui 2013 spectacolul a avut un turneu în Moldova, o regiune în care problema copiilor rămaşi singuri acasă este foarte răspîndită. Turneul, susținut de AFCN, s-a numit Copiii Migraţiei – turneu de teatru educaţional şi a presupus prezentarea spectacolului şi a metodologiei de lucru proprii teatrului educaţional. Conform statisticilor oficiale (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului), în 2007 erau în evidenţa autorităţii un număr de 82.464 de copii ai căror părinţi erau plecaţi la muncă în străinătate. Numărul total estimat era de 170.000. Continuă lectura

In the dark: o conferință de André Lepecki la București

Afis_conferinta_Andre_LepeckiE-Motional prezintă pe 20 mai, de la ora 19:30 o conferință susținută de profesorul și teoreticianul André Lepecki de la New York University, unul dintre numele cele mai importante din domeniul teoriei dansului și performance-ului la nivel internațional. Evenimentul este organizat de Fundația Gabriela Tudor și prezentat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, avînd loc la Sala Stere Popescu a CNDB (Blvd. Mărășești nr. 80-82). Intrare liberă.

„În acest talk sînt interesat să reflectez asupra a ceea ce ar putea fi descoperit în întuneric, în special luînd în considerare cîteva performance-uri coregrafice recente în care întunericul apare ca un element cheie al unei iluminări fără lumină. Urmînd propuneri teoretice și estetice recente de Fred Moten, Mette Ingvartsen, Jonathan Crary, Tino Sehgal, Manuel Pelmuș, Eszter Salomon, vreau să explorez modul în care întunericul oferă posibilitatea unei experiențe colective în care depersonalizarea și speculația generează o perspectivă critică ne-iluminată pentru a propune o estetică mai sonoră, departe de sensul impus de prezența luminii.” – André Lepecki. Continuă lectura